Luni, 7 mai, studenţii în sala de calculatoare a Casei de Cultură a Studenţilor, OSSEI şi-au dat toată silinţa ca evenimentul lor să fie aşa cum şi-au propus. Însă “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Dezbaterea, cu tema, Scrutin majoritar VS scrutin proporţional, a suferit chiar de la început din cauza unor probleme organizatorice. Nici numărul participanţilor nu s-a apropiat de cel estimat de către organizatori.
Ca invitaţi de seamă , au fost patru cadre didactice, din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Stiinţe Social-Politice, respectiv Ovidiu Gherasim PROCA, Dorina ŢICU, George BONDOR şi Marius BĂLAN, care au fost impresionaţi de iniţiativa tinerilor din OSSEI, dar care au adus şi o critică constructivă asupra modului de desfăşurarea a dezbaterii. S-au oferit foarte multe informaţii utile, doar că emoţiile au dat de furca prezentatorilor.
Evenimentul a fost unul cu foarte mult potenţial, care nu s-a bucurat pe deplin de implicarea şi atenţia care s-ar fi cuvenit, atât din partea participanţilor, cât şi a organizatorilor.
Pentru un final mai optimist, felicit efortul celor de la OSSEI. Cu siguranţă au avut de învăţat din acestă experienţă şi cu siguranţă, vor reveni în forţă şi imbatabili la următorul eveniment de acest gen.
Loret DAVID, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene 2, UAIC (MARKETERI Virtual & Events)




























